Culori Adevărate, Consistente
Spectrul extins de culori reproduce 99% din spațiul de culoare Adobe RGB
ASUS PA279Q este pre-calibrat din fabrică pentru a oferi cel mai ridicat nivel de acuratețe și o reproducere excelentă a spațiilor de culoare – 99% Adobe RGB, 100% sRGB și 120%* NTSC. Acoperind până la 99% din spectrul de culoare Adobe RGB, culorile din fotografii vor fi reproduse la un nivel calitativ și de fidelitate excelent, într-o manieră imposibilă în cazul monitoarelor capabile să reproducă doar spațiul de culoare sRGB.
*NTSC conform CIE1976 sau 103% NTSC conform CIE 1931
Culori cu adâncimea de 10 biți pentru gradații de culoare mai fine
Modelul PA279Q oferă culori cu adâncimea de 10 biți pentru a permite afișarea a peste un miliard de nuanțe diferite pe ecran și suportă un tablou intern de căutare (internal lookup table - LUT) pe 12 biți, ce oferă gradații mai cursive și o tranziție mai naturală între diversele nuanțe.
Pre-Calibrat din Fabrică
Setările din fabrică sunt de-a dreptul impresionante deoarece fiecare model PA279Q este pre-calibrat din fabrică pentru a oferi cea mai bună acuratețe a culorilor. Pentru a asigura faptul că fiecare model PA279Q oferă cele mai fidele și consistente culori, măsurăm cu atenție valorile sale gamma și ∆E, evaluând în același timp comportamentul său în ceea ce privește trasarea nuanțelor de gri. Acesta suportă atât Gamma 2.2 pentru PC cât și Gamma 1.8 pentru Mac – oferindu-le utilizatorilor mai multe opțiuni flexibile în utilizare. Fiecare monitor PA279Q garantează o acuratețe de top a culorilor, fiind pre-calibrat în fabrică, garantându-se o valoare diferenței de culoare la ΔE (Delta E) mai mică de 2 - pentru o citire foarte precisă a semnalului de intrare și o fidelitate cât mai bună a culorilor afișate.
Raport de Testare a Calibrării de Culoare pentru modelul PA279Q
Tehnologie de afișare IPS de ultimă generație
ASUS PA279Q este echipat cu tehnologie de afișare AH-IPS (Advanced High-Performance In-Plane Switching) pentru o acuratețe superioară a culorilor, imagini mai luminoase datorită nivelului sporit de luminozitate și un consum redus de energie. Fiecare unitate PA279Q oferă, de asemenea, un nivel de luminozitate de 350cd/m² și un raport de contrast de 100,000,000:1 cu ajutorul tehnologiei ASUS Smart Contrast Ratio pentru un contrast sporit al imaginii.
PA279Q utilizează un afișaj AH IPS cu unghiuri foarte largi de vizualizare, de 178° (H)/ 178° (V), ce asigură imagini de o calitate foarte bună și o migrație minimă a culorilor afișate pe ecran din aproape orice poziție de vizionare.
Vezi mai Bine, pe o Suprafață Extinsă
Monitorul PA279Q cu rezoluție WQHD oferă o densitate a pixelilor de 109 pixeli per inch (PPI), rezultatul fiind reprezentat de imagini de o calitate superioară la rezoluției 2560 x 1440 – de patru ori mai mare decât rezoluția standard 720p. Aceasta le permite utilizatorilor să beneficieze de un nivel mai ridicat al detaliilor și să folosească la maximum spațiul disponibil pe ecran, comparativ cu ecranele standard.
Densitatea de 109PPI a ecranului indică faptul că fiecare suprafață de 1 inch include 109 matrici RGB. În general, cu cât un monitor are un număr mai mare de pixeli, aceștia necesită o putere (nivel de iluminare) mai mare pentru a afișa imagini de o calitate cât mai bună. Cu toate acestea, cu ajutorul soluției avansate de iluminare LED instalată în cazul modelului PA279Q, economia de energie nu mai este compromisă, fiind în același timp asigurate imagini de o calitate mai bună.
Proiectat pentru Muncă și Distracție
Datorită ecranului WQHD vei beneficia de un spațiu cu 77% mai mare pe desktop comparativ cu un ecran Full HD, pentru a-ți putea extinde și mai mult ferestrele și paletele. Acesta este de asemenea cu 25% mai precis decât un ecran Full HD standard de 27", furnizând imagini ultra-realiste mulţumită timpului de răspuns de 6ms (GTG). Astfel, sunt evitate întârzierile în filme şi jocuri, care sunt prezentate într-un mod mult mai realistt. ASUS PA279Q este cu siguranţă cea mai bună alegere pentru muncă şi distracţie.
Ajustarea culorilor pe 6 direcții independente
Controlul nuanțelor și saturației customizat cu 6 opțiuni de ajustare a culorilor vă permite să modificați șase culori (roșu, verde, albastru, cian, magenta și galben) în mod independent, fără a afecta celelalte culori.
Ecran de ajustare a nuanțelor și saturației de culoare pe 6 direcții independente de pe PA279Q
Compensare pentru Uniformizare
ASUS PA279Q include o tehnologie de Compensare pentru Uniformizare pentru a elimina problemele precum fluctuația de luminozitate și chroma (culori) în diferite părți ale ecranului. Diagrama de mai jos oferă informații privind luminanța înregistrată în fiecare punct de pe ecran, comparativ cu punctul de referință central. În mod ideal, diferența de luminanță trebuie să se afle în intervalul -3% până la 2%. Puteți activa funcția de Compensare pentru Uniformizare cu ajutorul OSD-ului pentru a preveni lipsa de consistență și precizie a culorilor.
Opțiuni Extinse de Conectivitate
Monitorul PA279Q integrează un cititor de carduri compatibil cu mai multe formate şi 6 porturi USB 3.0, ce asigură viteze de lucru de până la 10 ori mai mari decât standardul USB 2.0, atunci când sunt utilizate dispozitive compatibile. Unul dintre porturile USB suportă de asemenea tehnologia SuperSpeed Battery Charge pentru o încărcare accelerată (cu aproximativ 40% mai rapidă) a dispozitivelor USB.
Cu funcţia de încărcare a bateriei SuperSpeed
Monitorul ASUS PA279Q dispune de porturi DisplayPort, HDMI şi dual-link DVI-D, putând reda conţinut de la două surse simultan. Interfaţa DisplayPort permite conectarea în serie a până la patru monitoare* pentru obţinerea unei staţii de lucru multi-monitor cu o singură sursă de semnal video.
* Depinde de rezoluţie
Inovații și Elemente de Design Exclusive ASUS
Tehnologie Splendid™ Video Intelligence
Tehnologia ASUS Splendid se bazează pe un motor de procesare a culorilor ce analizează și determină în mod automat natura și parametrii imaginilor afișate în mod curent, ajustând parametrii monitorului pentru a asigura o acuratețe și o fidelitate optimă a culorilor. Oricare dintre cele șase moduri presetate (Peisaj, Cinema, sRGB, Standard și două moduri customizabile de către utilizator) pot fi selectate prin intermediul unui buton dedicat.
Buton de Navigare pe 5 Direcții foarte Intuitiv
PA279Q include un buton de navigare pe 5 direcții ce joacă rolul de manetă de control, oferindu-vă acces la funcția QuickFit Virtual Scale împreună cu toate funcțiile și setările OSD-ului.
Funcții de Acces Rapid la OSD Customizabile
PA279Q oferă funcții customizabile de acces rapid la OSD (meniul de control afișat pe ecran) prin intermediul a două butoane de acces rapid customizabile ce pot fi folosite pentru a accesa cele mai des utilizate 10 funcții din cadrul OSD-ului.
Funcții Imagine-în-Imagine (Picture-in-Picture) și Imagini Alăturate (Picture-by-Picture)
Inovațiile exclusive ASUS Imagine-în-Imagine (Picture-in-Picture) și Imagini Alăturate (Picture-by-Picture) le permit utilizatorilor să vizualizeze imagini provenind din surse de semnal diferite aproape în orice fel și-ar dori. PIP și PBP permit vizionarea imaginilor provenite de la surse de semnal diferite și inter-schimbarea surselor principale/PIP, inclusiv a semnalului audio, cu foarte mare ușurință.
QuickFit Virtual Scale
ASUS a implementat funcția sa exclusivă QuickFit Virtual Scale în cazul monitorului PA279Q, permițându-vă să previzualizați fotografii, documente sau un caroiaj direct pe ecran, înainte de a le imprima. Această funcție poate fi activată cu ajutorul unui buton aflat direct pe monitor și poate servi ca un ghid foarte util pentru vizualizarea și editarea fotografiilor la dimensiunea lor nativă. În plus, modelul PA279Q le oferă utilizatorilor șapte variante de culoare de fundal din care aceștia pot alege versiunea favorită.
-
Formate suportate:
- Documente: A4, scrisoare
- Fotografii: 8”x10”, 5”x7”, 4”x6”, 3”x5”, 2”x2”
- Caroiaj: Aliniament, Centimetri, Inchi.
Design Ergonomic
Similar majorității monitoarelor ASUS, modelul PA279Q beneficiază de un design ergonomic ce oferă posibilitatea ajustării poziției pe verticală, orizontală și pe direcția față-spate, astfel încât utilizatorii se vor putea bucura întotdeauna de cea mai bună poziție de vizualizare. Pentru o acurateţe şi mai bună a culorilor, pachetul conţine şi un accesoriu ce protejează ecranul de lumina ambientală puternică.
Pentru a oferi o experiență de vizionare cât mai confortabilă, monitoarele din seria ASUS EyeCare includ o Tehnologie de Eliminare a Tremurului de Imagine ce reduce neclaritățile ecranului și oboseala ochilor atunci când monitorul este utilizat pentru perioade lungi de timp.
Monitoare convenționale fără tehnologie de eliminare e tremurului de imagine
Monitoare cu tehnologie ASUS Eyecare dotate cu tehnologie de eliminare a tremurului de imagine